| 
|
•
Selectie
biograficã
12/25 iulie 1909 – 4 decembrie 1987
Născut în localitatea Vităneşti, jud.Teleorman. / Cursuri
la liceele Dimitrie Cantemir şi Spiru Haret din Bucureşti.
/ Debutează ca liceean în revista Vlăstarul (1927).
/ Cursuri universitare la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucureşti
(1928 – 1931).
A
fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a filozofiei, membru al Asociaţiei
Criterion (1932 – 1934). / A urmat studii pentru
specializare în Franţa (1938 – 1939); doctoratul
în filozofie la Universitatea din Bucureşti, cu teza Schiţă
pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou (publicată
în acelaşi an, 1940). / În anii razboiului este
referent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-German de la
Berlin. / Editează, împreună cu C. Floru şi Mircea Vulcănescu,
patru cursuri universitare ale profesorului Nae Ionescu şi anuarul
Izvoare de filozofie (1942 – 1943). / În toamna
anului 1943 îi este respinsă participarea la concursul
pentru ocuparea conferinţei de Filozofia culturii şi a istoriei.
/ Între anii 1949 şi 1958 are domiciliu forţat
la Câmpulung-Muscel, iar între decembrie 1958 şi
august 1964 este deţinut politic. / Pretextul
procesului politic înscenat în 1958 a fost punerea în
circulaţie restrânsă şi discutarea volumului Histoire et
utopie, de E.M.Cioran. / Din 1965 este cercetator
principal la Centrul de Logică al Academiei Române, de unde se va
pensiona în 1975. / Ultimii ani din viaţă şi
i-a petrecut la Paltiniş (Sibiu); mormântul său se afla la
schitul din apropierea Paltinişului. / În 1988 i
s-a acordat Premiul Herder, iar în 1990 a fost
primit membru post-mortem al Academiei Române.
|