interiorbis

• Bisericuţa • Selecţii / poezie

RASAI ASUPRA MEA…

Rasai asupra mea, lumina lina,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioara;
O, maica sfânta, pururea fecioara,
În noaptea gândurilor mele vina.

Speranta mea tu n-o lasa sa moara
Desi al meu e un noian de vina;
Privirea ta de mila calda, plina,
Înduratoare-asupra mea coboara.

Strain de toti, pierdut în suferinta
Adânca a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic si n-am tarie.

Da-mi tinereta mea, reda-mi credinta
Si reapari din cerul tau de stele:
Ca sa te-ador de-acum pe veci, Marie!

MELANCOLIE

Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta,
Prin care trece alba regina mortii moarta.
O, dormi, o, dormi în pace printre faclii o mie
Si în mormânt albastru si-n pânze argintie,
În mausoleu-ti mândru, al cerurilor arc,
Tu adorat si dulce al noptilor monarc!
Bogata în întinderi sta lumea-n promoroaca,
Ce sate si câmpie c-un luciu val îmbraca;
Vazduhul scânteiaza si ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar.
Si tintirimul singur cu strâmbe cruci vegheaza,
O cucuvaie sura pe una se aseaza,
Clopotnita trosneste, în stâlpi izbeste toaca,
Si straveziul demon prin aer când sa treaca
Atinge-ncet arama cu zimtii-aripei sale
De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.
                     Biserica-n ruina
Sta cuvioasa, trista, pustie si batrâna,
Si prin ferestre sparte, prin usi tiuie vântul –
Se pare ca vrajeste si ca-i auzi cuvântul –
Nauntrul ei pe stâlpi-i, pareti, iconostas,
Abia conture triste si umbre au ramas;
Drept preot toarce-un greier un gând fin si obscur,
Drept dascal toaca cariul sub învechitul mur.
................................................
Credinta zugraveste icoanele-n biserici –
Si-n sufletu-mi pusese povestile-i feerici,
Dar de-ale vietii valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste si umbre-au mai ramas.
În van mai caut lumea-mi în obositul creier,
Caci ragusit, tomnatec, vrajeste trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi tiu,
Ea bate ca si cariul încet într-un sicriu.
Si când gândesc la viata-mi, îmi pare ca ea cura
Încet repovestita de o straina gura,
Ca si când n-ar fi viata-mi, ca si când n-as fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi tin la el urechea – si râd de câte-ascult
Ca de dureri straine?... Parc-am murit de mult.

Bisericuta familiei Eminovici 2003, ianuarie, slujbã de sfintire

Interior, bisericuta familiei Eminovici